Ospitalitate pe o groapă de gunoi
Extras din cea de-a treia scrisoare a lui Mihai, voluntar român în Dakar (Senegal) din Mai 2023:
Una dintre vizitele pe care le facem săptămânal, este la renumita groapă de gunoi a Dakar-ului, numită Mbeubeuss. Pentru cine știe Clujul, s-ar putea compara în idee cu cartierul Patarât de la marginea orașului, dar proporțiile cresc semnificativ în orice categorie. Aici mă refer la mărimea de 160 de terenuri de fotbal, circa 114 hectare de gunoi, unde în fiecare zi 2200 de tone de deșeuri sosesc și sunt așteptate de o întreagă populație de aproximativ 2000 de persoane și 200 de copii pentru a culege, recicla, vinde tot ce poate fi considerat de valoare pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele.
Este un apostolat pe care voluntarii Puncte Inimă îl întrețin de cel puțin 20 de ani, din 30 de ani de prezență la Dakar. În aproape fiecare miercuri, de dimineață, după Sf. Liturghie, laude și un mic dejun sănătos, într-o formație de câte doi, mereu un băiat și o fată, ne pornim spre satul Malika, vizavi de intrarea în acest Manhattan al gunoaielor. Pe drum ne rugăm rozarul până când ajungem la intrare, iar o dată ajunși îl salutăm pe șef să știe de prezența a doi toubab (oameni albi) în acest loc și ne continuăm drumul spre prietenii noștri. Petrecem mai toată ziua acolo, între orele 10:00 și 16:00 după-masă. Crema pentru soare și o pălărie ne ajută a nu leșina de la soarele ce domnește autoritar asupra tuturor.
Efectiv tot peisajul este gunoi, în orice formă și culoare, iar din orice unghi ai privi, poți zări câte un om care își scoate capul de după un sac imens, ștergându-se de sudoare. Nu departe este marea, care zărită dintr-un punct mai înalt, poate deveni un punct de lumină în tot peisajul dezolant. Și totuși în toată această atmosferă, trăiesc oameni, care își câștigă pâinea din colectarea și trierea gunoaielor pentru reciclare, iar apoi le vând firmelor chinezești.
Printre ei se numără și Sidi, un tânăr care a trăit acolo mai toată viața lui. Trecut de 30 de ani, căsătorit, are o fetiță pe care o grijește ca un bibelou. Munca lui constă în a strânge găleți din plastic în pânze anti-țânțari, care mai apoi le cântărește sperând să ajungă la o tonă. De fiecare dată când trecem pe acolo ne salută, iar dacă nu e foarte ocupat se oprește din muncă și ne invită să ne așezăm. Este foarte bucuros de fiecare vizită, își amintește de alți voluntari care au trecut pe acolo, ne întreabă de viețile lor, iar noi ne amintim că indiferent de locul în care ne-am afla, demnitatea relației umane rămâne aceeași, iar prietenia și ospitalitatea sunt țesute în aceeași gratuitate care ne permit să împărtășim liberi viața noastră. Sidi mereu râde când încercăm să vorbim wolof, pentru că franceza acolo aparține altei clase sociale. Încearcă se ne ofere câte o ceașcă de attaya, ceai verde foarte fierbinte. Gest de mare ospitalitate aici, aproape mereu în conflict cu stomacul nostru firav european, dar greu de refuzat. Conversația se întreține într-un schimb de artilerie grea. Râsete, glume, întâmplări din vecini. Tot soiul de chițibușuri care aduc un moment de răgaz. Când ne dăm seama că trebuie să revină la muncă, îl ajutăm un pic, apoi îl lăsăm să-și continue ritmul sperând că ne vom vedea și săptămâna viitoare.
Un alt prieten pe care îl întâlnim și pe care doresc să vi-l fac cunoscut este Tonton Baci, unchiul Baci în limbaj românesc. Îl găsim mereu la intrare, pe dreapta, în singura zonă unde este un pic de pământ neatins de pătura de deșeuri, unde el crește ceapă verde în cel mai tradițional mod cu putință. Relația lui cu pământul, nemediată de vreun utilaj tehnologic, ne arată iubirea lui față de ce face. Tot timpul îl găsim lucrând, iar el tot timpul face o pauză scurtă pentru noi să ne salute. Privindu-i mâinile negre de pământ, desculț pe arșiță, cu unghiile aproape inexistente și sudoarea feței, ne răspunde mereu la întrebarea - cum merge munca - cu un mare Alhamdulillah (Mărit să fie Domnul). Pentru el, deși înaintat în vârstă, faptul că poate lucra este deja un mare dar, pe care nu ezită să-l împărtășească cu noi prezentându-ne rodul muncii sale. Figura lui foarte blândă și zâmbetul său mereu mă duc cu gândul la cei înțelepți, care au parcurs propriul deșert, la cei pe care nu îi găsești în cărțile de dezvoltare personală, ci fix acolo unde nu te aștepți, într-un colț, lângă o oază de apă, așteptându-te să îți ofere un pahar dacă ai curiozitatea și curajul să te apropii…
Ești interesat de misiunea noastră? Află mai multe aici!