Privirea de iubire

Liana în Cuba, Martie 2021

C., trece aproape în fiecare zi pe aici: uneori dimineața foarte devreme când toată lumea doarme, uneori după-masa, alteori seara, înainte de a se întoarce la terasa magazinului în care, singur, își petrece nopțile.

Vine pentru a-și umple sticla cu apă și pentru o ceașcă de cafea? Sau caută privirea de iubire care-i dă viață? Eu nu știu. Știu doar că mi-e tare drag, și privirea lui îmi dă viață mie.

Uneori, îl văd la poarta casei puțin neliniștit, certându-se și luptându-se cu vântul. Totuși, de îndată ce mă vede, se liniștește brusc, în mod impresionant și oarecum rușinat. Îi scapă un zâmbet frumos precum soarele, rușinat și el. Mă emoționez, și deși aș vrea să-l îmbrățișez, nu îndrăznesc. Se face liniște pe tot pământul și o clipă de pace ne îmbrățișează pe dinăuntru.

Cred că am înțeles puțin din ceea ce auzisem mai demult: cum că existăm doar sub privirea de iubire a Celuilalt, și ne descoperim pe noi înșine, în adevărul ființei noastre, doar sub această privire.

E motivul pentru care mă opresc zi de zi, în adorație, sub privirea Maestrului. E motivul pentru care îl întâmpin zi de zi pe C. Și poate că e motivul pentru care C. vine, zi de zi, la poarta noastră.